Casa în care locuim, fie că este luată prin intermediul unei chirii, ori că este bunul nostru personal, reprezintă o reflectare a personalității și a stilului fiecăruia dintre noi. Dacă și tu dorești să-ți reîmprospătezi modul în care arată locuința ta, află că nu ai nevoie de o sumă impresionantă de bani, ori de foarte multe ore alocate acestei activități! 

Urmând acești 3 pași simpli, îți poți transforma spațiul personal într-o adevărata oază de relaxare, care să se preteze în totalitate gusturilor și dorințelor tale actuale:

Spune adio dezorganizării și invită organizarea să facă parte din viața ta!

Primul pas pentru a schimba felul în care arată locuința ta, este să scoți lucrurile pe care nu le mai folosești și să păstrezi doar acele piese de mobilier care aduc cu adevărat valoare și utilitate casei tale. Dezordinea poate face ca un spațiu să se simtă înghesuit și copleșitor, așa că alege să fii necruțător în luarea deciziilor!

După ce ai comis dezastrul necesar schimbării,  începe să-ți  organizezi lucrurile într-un mod care să fie funcțional și atractiv din punct de vedere vizual.

Ia în considerare posibilitatea de a investi în obiecte de depozitare, cum ar fi rafturile sau coșurile speciale pentru a-ți păstra spațiul ordonat și eficient. Îmbrățișează conceptul de minimalism și vei observa schimbări atât în felul în care locuința ta se păstrează mereu ordonată, dar și la felul în care vei rămâne mereu cu o sumă importantă de bani în buzunar la finalul lunii.

Rearanjează mobila din casă!

Începe prin a evalua dispunerea mobilierului pentru a optimiza fluxul și funcționalitatea camerelor. Pentru a avea parte de seri relaxante la filme de neuitat alături de persoana iubită, alege canapelele de pe homelux.ro și vei putea observa cum calitatea și confortul își dau mâna chiar la tine în sufragerie!

Pentru a personaliza aspectul casei și a te face să te simți mereu confortabil, alege să plasezi și câteva obiecte personale, precum ramele foto cu tine și familia ta, ori jurnale pe care le păstrai încă din anii adolescenței care sunt încărcate de emoție. Obiectele de ambient, cum ar fi operele de artă, plantele și oglinzile decorative, pot adăuga personalitate și stil, tocmai de aceea este important să nu uiți de acestea. 

Lumina face totul!

O lumină bine aleasă poate schimba complet atmosfera și poate crea o ambianță plăcută în fiecare cameră! Pentru a avea parte de lumina necesară unei zile de muncă, poți alege să deschizi ferestrele pe cât se poate de des. În felul acesta, nu numai că oferi camerei tale aerisirea de care are nevoie, dar creezi și senzația de spațiu mai larg și ai parte de lumina naturală pe parcursul zilei.

În cazul în care vrei să petreci nopți de neuitat, creează-ți atmosfera dorită prin utilizarea unor leduri rezistente, pe care le poți găsi pe site-ul celor de la homelux.ro, în secțiunea despre corpurile de iluminat pentru living. Vei vedea cum serile petrecute acasă vor avea altă culoare și un cu totul alt farmec acum!

Eliberează spațiul de dezordine, rearanjează mobilierul pentru a optimiza funcționalitatea și adu lumina potrivită pentru a crea o ambianță plăcută în fiecare cameră. Acum nu-ți rămâne decât să răsufli ușurat și să te bucuri de atmosfera din jur!

 

Surse foto: pixabay.com