Într-o perioadă în care mediul înconjurător suferă din ce în ce mai multe transformări și clima este în continuă schimbare, una dintre soluțiile care pot fi puse în practică pentru reducerea poluării este reciclarea. Dacă îți dorești să reduci amprenta de dioxid de carbon produsă de acțiunile tale și nu știi încă cum poți face asta, mai jos vei găsi 3 lucruri pe care le poți face pentru a avea un mediu mai curat și sănătos.

Iată cele 3 lucruri pe care le poți face pentru a recicla cât mai eficient!

 

  1.     Refolosește hainele vechi

 

Producția de bumbac are un impact major asupra climei și implicit asupra calității vieții. Procesul prin care tricoul tău de bumbac trece de la simpla plantă până la momentul în care acesta ajunge în dulapul tău este destul de costisitor pentru mediul înconjurător. Alege să porți hainele pe care le ai până când acestea încep să se degradeze, iar atunci când acestea nu mai pot fi purtate, pot fi duse la magazinele care practică reciclarea hainelor vechi. De asemenea, dacă hainele tale sunt într-o stare bună, acestea pot fi donate persoanelor mai puțin norocoase, astfel încât, să se bucure și acestea de o bluză sau un tricou de calitate.

 

  1.     Repară sau reciclează electrocasnicele stricate

 

După momentul ieșirii din  garanție, costul pentru reparația unui frigider sau a unei mașini de spălat poate fi destul de ridicat, dar aruncarea acestora are un impact mult mai mare asupra mediului decât reparația lor. De asemenea, poți efectua orice tip de reparații de instalații electrice prin Alinadi Electric de pe alinadielectric.ro. Chiar dacă un frigider sau o mașină de spălat veche sunt electrocasnice destul de zgomotoase, nu uita ca aruncarea lor poate fi foarte dăunătoare pentru mediul înconjurător. De aceea, reciclarea lor este singura soluție pentru un viitor viabil și sustenabil pentru următoarele generații.

 

  1.     Refolosește pungile

 

Cu siguranță știi că în casa fiecărui român găsești o pungă în care se află alte pungi. Îți poți da seama de cât de multe pungi refolosești după mărimea pungii tale cu alte pungi. Întregul proces prin care plasticul trece pentru ajunge în forma finală este foarte dăunător pentru mediu, de asemenea, odată ajuns în pământ plasticul se degradează în câteva sute de ani. Poți opta de asemenea și pentru plasele din materiale biodegradabile, chiar dacă acestea au un preț mai mare decât cele din plastic, producerea și folosirea lor nu este dăunătoare pentru mediul înconjurător și implicit pentru climă.

 

 Conform specialiștilor în mediu, se estimează că din 2030 schimbările produse de poluarea umană asupra mediului devin ireversibile. Viața pe pământ a continuat și după cataclisme mult mai mari decât cele ce vor urma datorită schimbării climei, dar ține cont că acest proces poate fi oprit prin simpla implicare și acțiune a fiecăruia. Chiar dacă utilizatorii casnici poluează foarte puțin, simpla reciclare a pungilor sau a electrocasnicelor va participa la stoparea acestui proces din ce în ce mai evident. Prin simpla ta acțiune de reciclare, vei oferi un viitor mai bun celor ce vor urma după tine.

 

 

Sursa foto: pexels.com