Fiind dornic să achiziționezi rapid casa sau apartamentul visurilor tale, poți trece cu vederea anumite aspecte care pot avea un impact negativ în viitor sau, mai rău, poți rata semnele subtile ale unei înșelătorii. Achiziția unei case trebuie făcută luând o decizie calculată, asumată și fără implicații emoționale și în niciun caz nu trebuie făcută, de exemplu, ca achiziția unui telefon care dacă nu atinge nivelul de satisfacere așteptat îl poți înlocui a doua zi.
Fiind o investiție majoră, trebuie să fii atent la o sumedenie de lucruri care îți pot transforma cel mai frumos vis într-un adevărat coșmar.
Trebuie să fii atent la viciile pe care o proprietate le poate avea, plecând de la vicii ale construcției în sine, până la probleme legate de situația juridică a acesteia.
Astfel trebuie să verifici atent dacă locuința se află într-o stare tehnică corespunzătoare, dacă este amplasată într-o zonă care să îți satisfacă necesitățile (fie că este vorba despre zone rezidențiale sau comerciale), dacă vânzătorul are un drept legitim de proprietate, precum și multe alte aspecte care să îți confirme că ai făcut cea mai bună achiziție.
Trebuie să iei în calcul faptul că din punct de vedere tehnic să nu poți face o evaluare corectă de unul singur și să ai nevoie de părerea unui specialist, fapt care iți poate consuma timp și bani.
Dacă îți dorești să cumperi o locuință, este foarte important ca aceasta să îți confere confortul mult visat dar și siguranța ta și a celor dragi ție. Este importantă atât poziționarea acesteia la distanțe cât mai mici de unități de învățământ (școli/grădinițe) , de zone de agrement și recreere, de mijloace de transport public în comun, de lanțuri de magazine etc., cât și poziționarea casei într-o zonă sigură cu o rată scăzută a infracționalității.
După ce ai terminat de parcurs acești pași, iar proprietatea identificată îți îndeplinește toate așteptările, este esențial să verifici situația juridică a acesteia. Toți termenii și clauzele menționate în documentele de proprietate trebuie citite și înțelese cu atenție, înainte de a fi de acord să încheiați orice tranzacție.
De asemenea, după atestarea dreptului de proprietate, este esențial să verifici dacă imobilul este liber de orice sarcini, dacă nu face obiectul unui partaj ori a altei acțiuni judiciare precum și dacă proprietarul înregistrează sau nu datorii la diverși furnizori de servicii publice. Din cauza utilizării frecvente a limbajului juridic, este posibil să ți se pară greu de înțeles, dar un notar public profesionist și dedicat îți poate explica tot ce trebuie să știi pe înțelesul tău.
Diligența necesară și conștientizarea drepturilor tale te pot proteja cu siguranță împotriva practicilor fără scrupule ale unora dintre vânzători ori ale dezvoltatori. Într-o industrie care încă nu are suficientă transparență, în ciuda numeroaselor legi care au fost puse în aplicare în ultima jumătate de deceniu, cel mai bine este să verifici cu atenție toate documentele înainte de a cumpăra orice proprietate.
Agentul imobiliar îți va identifica proprietatea pe care ți-o dorești apelând la o triere a imobilelor de pe piață în funcție de dorințele și așteptările tale, realizând pe parcursul acestui proces toate verificările necesare. De asemenea, o agenție imobiliară profesionistă și dedicată nevoilor clienților se remarcă și prin colaborarea cu cele mai bune cabinete notariale, pentru a-ți garanta siguranța tranzacției tale.